So far, as close

Schimbull de tineri a contribuit la dezvoltarea personala a tinerilor participanti prin implicare directa in toate fazele de management de proiect. Ei si-au imbunatatit aptitudinile organizatorice, de comunicare, de limba, de initiativa, socializare si autonomie personala.

AGLT(Romania) impreuna cu Asociatia  „Aurive“ (Italia) au avut un schimb de experienta de 7 zile in orasul Miazzina in cadrul proiectului „So far as close“. Cei 24 de participanti (romani si italieni) au participat la o serie de activitati care au avut in vedere relatia dintre om si natura, reeevaluarea resurselor naturale si situatii practice de protectie a mediului. Aceste activitati au luat forma teatrului in aer liber, astfel locatia fizica a devenit scena, iar spectacolul oferit de participanti a scos in evidenta comuniunea om –natura prin stimularea celor cinci simturi (vazul, auzul, atingerea, gustul, mirosul). S-a avut in vedere observarea directa a naturii prin excursiile care s-au facut in Parcul National Val Grande. Atentia si simturile au fost stimulate de sunetele padurii, multitudinea de culori ale naturii, de trilurile pasarilor care mai apoi au fost utile in pregatirea momentului artistic. Ca mijloc de expresie in realizarea momentului artistic s-a folosit teatrul. Titlul proiectului „so far, as close“ a avut ca scop exprimarea paralelismului existente in relatia dintre om si mediu, precum si intre tinerii care provin din tari diferite. Avem natura tot timpul langa noi, ne inconjoara, totusi e atat de departe pentru ca ii dam valoare doar atunci cand ne lipseste.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7qNv9Sdn0jg]

Proiectul ne-a oferit posibilitatea de a petrece o saptamana in parcul national Val Grande, unde am experimentat traiul in mijlocul naturii (flora si fauna), am primi informatii atat verbal cat si din brosuri despre elementele de flora si fauna din zona. Au avut loc discutii in ateliere de lucru cu schimburi de idei creative, unde s-a dezvoltat si aprofundat ideile privind relatiile dintre fiinte si mediul lor natural, in aceste timpuri moderne, cand omul nu mai are timp sa fie atent la ce se intampla in jurul lui.

Ca metode de lucru s-au adoptat tetrul de reprezentare si atelierele artistice in aer liber, schimbul de idei si compararea abordarilor, excursii in natura si in teritoriu, jocuri in echipa.

Tinerii au participat activ la fiecare activitate a proiectului, de la elaborarea activitatilor la atelierele de lucru, la planificarea si managementul activitatilor. Au fost implicati in realizarea activitatilor, in evaluarile zilnice privind actiunile care se desfasurau in proiect  dar si in ceea ce privea cazarea, masa, si celelalte actiuni organizatorice.

Pe tot parcursul proiectului, in realizarea diferitelor etape, distribuirea sarcinilor, tinerii participanti au fost sustinuti si coordonati de catre cei doi lideri de proiect. Activitatea desfasurata a permis crearea unui grup de lucru de coeziune, activ si capabil de a interactiona pozitiv si activ cu celelalt grup de participanti la proiect.

Selectie participanti SPEAS

Incepand de anul acesta AGLT desfasoara in colaborare cu ANTSI, Somepro si Kazou un proiect de formare a tinerilor pentru a realiza activitati pentru copii cu handicap in taberele de vara.
Atasam 2 documente:
  1. Formular SPEAS pentru selectia participantilor pentru cursul din 13-16 mai
  2. SPEAS- informatii utile: document in care gasiti informatii despre:
  • procesul de selectie
  • proiectul SPEAS
  • follow-up dupa curs
  • scurta descriere a categoriilor de persoane cu handicap

Formularele de inscriere se trimit pe mail la adresa f.dydy@yahoo.com

    Perioada de aplicare: 26 martie -9 aprilie 2010
    Perioada selectie: 9-11 aprilie 2010
    Afisarea listei: 11 aprilie

Concursul cel mai activ lider

In jurul datei de 1 martie se desfasoara Concursul cel mai activ lider/voluntar, in urma caruia se ofera premiul in memoria Alexandrei Turuga (fost coordonator GLT Resita) . Programul concursului anul aceasta:

  • 25 martie- 10 aprilie 2010: Inscrierea participantilor:
  • 11-18 aprilie 2010: Votarea online si voturile persoanelor din consiliul AGLT: 11-18 aprilie 2010
  • 25 aprilie 2010: Anuntarea castigatorului Celui mai activ lider

Pentru ca este un concurs la nivel AGLT, fiecare GLT trebuie sa faca minim o propunere pentru cel mai activ voluntar din grupul lor.

Regulamentul concursului si formularul de inscriere pentru concurs le puteti obtine prin descarcarea lor de pe mai jos:

Toate formularele de inscriere se depun pana pe 10 aprilie pe adresa de mail: petronela_adelina@yahoo.com

NOTA: Acest concurs este destinat strict voluntarilor AGLT.

GLT Zambilici

Website: www.gltzambilicicluj.wordpress.com

Contact: Stefana Bursuc shtefka_m@yahoo.com

Despre:

Grupul Local de Tineret “Zambilici” din Cluuuuj-Napoooca a aparut in urma cu aproximativ un an,

cand, in saptamana nationala de voluntariat din mai (2009), ne-am gandit si noi sa ne inscriem la targul de ONG-uri, sa aratam clujenilor ce familie mare si fericita suntem!

Zis si facut!

In ziua targului ne-am strans dis de dimineata si ne-am pus sa “ornam” stand-ul, facandu-l desigur cel mai frumos stand “din targ”! Am vorbit cu oamenii, ne-am jucat cu niste copilasi si chiar cu voluntarii altor ong-uri! Spre sfarsitul zilei, chiar inainte sa ne strangem lucrurile, am schimbat 2 vorbe cu “casa vecinului”. “Asociatia Familia Regasita” se cheama organizatia, avand un centru de zi pentru copii, in Cluj, si fiind interesati sa mergem sa facem o zi de joaca cu micutii de acolo.

Pe data de 21 mai (data in care sarbatorim si “ziua de nastere” a grupului) am organizat prima noastra zi de joaca la acel centru. Ne-am acomodat unii cu altii mai repede decat credeam si in scurt timp am inceput sa ne jucam si sa radem impreuna. Am fost asteptati si cu o surpriza, un mic spectacol de dans din partea copiilor, si chiar felicitari de multumire. Am fost foarte surprinsi,erau mai bine pregatiti decat noi!

La sfarsitul programului copiii au fost foarte incantati, rugandu-ne sa revenim la ei cat de repede posibil. Promisiunea a fost facuta asa ca pe 29 mai am fost la ei la cea de-a 2-a zi de joaca!
Din pacate, dupa acea zi de joaca a venit si sesiunea, iar apoi vacanta, voluntarii plecand fiecare in localitatile lor pe timp de vara. Scoala a inceput intre timp, insa nu am reusit nicicum sa ne adunam sa facem treaba din nou!

Dar dupa o lunga pauza, prea lunga, revenim cu forte proaspete!!!
In GLT “Zambilici” s-au adunat cativa voluntari cu vechime in AGLT. Astfel, din cei mai “batranei” se numara: Adina (Falticeni), Andreea (Bosanci), Rares (Ludus), Stefana (Moldovita), Adriana (Baia Borsa), Marius (Moldovita). Pe langa acestia, avem si 5 voluntari noi, dar a caror numar va mai creste desigur!
Cam atat din Ardeal… pentru moment… pentru ca veti mai auzi multe de noi!