Saptamana Comuna de Actiune pentru Copiii cu Dizabilitati 2021

Daca nu noi, atunci cine?

Aceasta a fost ideea de la care am pornit in momentul in care am schitat planul activitatii pentru care am luptat anul acesta. De ce? Urmeaza sa dezvaluim acest aspect in randurile ce urmeaza.

Ne intalnim zi de zi cu diversi oameni si totodata cu diverse situatii, dar de cele mai multe ori alegem sa ne dam cu un pas in spate atunci cand vine vorba despre persoanele cu dizabilitati. De ce? Raspunsurile sunt variate, dar le scoatem la suprafata: pentru ca nu am fost poate, destul de pregatiti pentru a acorda o mana de ajutor asa cum trebuie de fapt. Intentia exista, dar ruptura se produce in momentul in care ne intrebam daca suntem cu adevarat in masura in care sa acordam acel ajutor. ”Oare fac bine ceea ce fac?”, ”Oare cum ar trebui sa ma comport?”, ”Oare ce ar trebui sa fac fara a exista rezultate negative?”, iar acestea ar fi doar cateva dintre intrebarile de care ne izbim.

Asadar, de aceasta data, chiar daca a trebuit sa ne rezumam in mare parte la contact fizic limitat, am reusit sa trecem dincolo de micile ecrane si sa transmitem voluntarilor din Asociatiei Grupurilor Locale de Tineret – AGLT curajul si pregatirea necesara pentru a distruge aceasta bariera. Anul acesta, Saptamana Comuna de Actiune pentru Copiii cu Dizabilitati a fost despre informare si constientizare. In perioada 31 mai – 6 iunie, voluntarii AGLT au avut parte de filmulete informative menite sa ii ajute sa invete mai multe lucruri despre diferitele tipuri de dizabilitati, cum sa le recunoasca si cateva sfaturi pentru zilele de joaca. 

Dupa urmarirea materialelor video, 48 de voluntari din patru Grupuri Locale de Tineret au desfasurat o zi de joaca in care acestia au primit diferite roluri ale copiilor cu dizabilitati pentru a putea practica si constientiza domeniul dizabilitatilor.

Voluntarii s-au distrat pe cinste, au invatat, au experimentat, iar in urma discutiilor de reflectie acestia ne-au transmis cateva concluzii ale evenimentului: „Am realizat cat de importanta e incluziunea si ca toti suntem egali si speciali.”, „A fost inteleasa abordarea corecta a unei zile de joaca cu copii cu dizabilitati, ajutorul trebuie oferit la nevoie, iar rabdarea nu trebuie sa lipseasca nimanui. Voluntarii sunt interesati de posibilele activitati SPEAS viitoare.”, „Fiecare dizabilitate isi are particularitatile ei, prin urmare fiecare copil trebuie tratat diferentiat, insa fara a simti acest lucru.”

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.