Ce este un GLT?

Modelul Grupului Local de Tineret

Elementul fundamental al activităților organizate în Grupul Local de Tineret este jocul. Pentru noi, jocul înseamnă orice activitate care nu urmărește un câștig imediat sau perfecționarea într-un anume domeniu. Prin joc, copiii pot să se dezvolte atât în plan social, cât și emoțional.

În timpul jocului se asimilează valori, se transmit calități și se însușesc abilități de exprimare și prezentare personală și a altuia.

În AGLT, promovăm un mediu incluziv, bazat pe respect reciproc și egalitate de șanse. Nu acceptăm nicio formă de discriminare sau tratament diferențiat pe criterii de etnie, religie, statut social sau abilități fizice și mentale. Pentru noi, fiecare tânăr contează în mod egal.

Valori

  • solidaritatea
  • democrația
  • încrederea
  • dreptatea
  • toleranța
  • aprecierea fiecăruia
  • vocația socială
  • respectul

Calități

  • creativitatea
  • imaginația
  • dinamismul
  • spiritul de echipă

Elemente definitorii ale Grupului Local de Tineret

Copii între 6 și 14 ani

Activitățile vizează în principal copiii între 6 și 14 ani, organizați pe grupe de vârstă, și se organizează în locații accesibile, la o distanță rezonabilă de locuințele copiilor, care să poată fi străbătută pe jos de oricare dintre participanți. Jocul este principiul metodic și elementul central al activităților.

Dezvoltarea întregii personalități

Activitățile nu sunt îndreptate spre dobândirea unei dexterități specifice (deci nu doar sport, nu doar muzică), ci au în vedere dezvoltarea întregii personalități. Cu ajutorul activităților sunt transmise/împărtășite valori, iar dexteritățile/abilitățile sunt exersate în mod spontan (se aplică principiul learning by doing).

Tineri responsabili, voluntari

Inițiatorii au ocazia să se deprindă cu aspecte esențiale ale practicii manageriale: organizare, asumarea responsabilității, reflecție în grup, activitate democratică etc. Tinerii înșiși (voluntari, lideri, persoane de peste 14 ani) sunt responsabili pentru activitățile organizate și pentru buna funcționare a grupului. Tinerii promotori ai grupului local de tineret sunt voluntari; activitatea lor este lipsită de interese materiale și neplătită.